ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Candidații pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor pot depune dosarele până la 11 noiembrie

09:26 | 06.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Candidații pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la concurs, termenul limită fiind 11 noiembrie, comunică MOLDPRES.

Pentru funcții în Colegiul disciplinar al judecătorilor pot candida persoanele care au o reputație ireproșabilă; se bucură de autoritate în societate; au experiență în domeniul dreptului de cel puțin șapte ani; dețin diplomă de licență; dețin cetățenia Republicii Moldova; nu sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau al colegiilor acestuia.

Concursul pentru selectarea reprezentanților societății civile în Colegiul disciplinar al judecătorilor include următoarele etape: examinarea și evaluarea dosarelor; evaluarea integrității candidaților și interviul.

Potrivit Ministerului Justiției, dosarele de participare la concurs pot fi depuse la sediul ministerului. Acestea trebuie să conțină o cererea tipizată pentru participare la concurs; curriculum vitae; copia buletinului de identitate; copia diplomei de studii superioare; copia carnetului de muncă; scrisoarea de recomandare; cazierul judiciar; certificatul medical de sănătate (Forma 086/e și evaluarea psihiatrică); declarația de integritate; consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

img24008918

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!