ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe localităţi de pe ambele maluri ale Nistrului vor primi ajutor pentru proiecte de prevenire a schimbării climatice

22:04 | 11.11.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Douăzeci de comunități de pe ambele maluri ale Nistrului din Republica Moldova, care doresc să-şi avanseze eforturile de sporire a rezilienței la schimbările climatice, vor beneficia în următorii doi ani de susţinere din partea Suediei, Norvegiei și Rrogramului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”. Termenul-limită pentru înscriere la concurs este 30 noiembrie, transmite MOLDPRES.

În perioada 2025-2026, cele 20 de localități selectate vor primi sprijin pentru elaborarea sau actualizarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă. După finalizarea acestui proces, comunitățile vor putea accesa trei tipuri de asistență.

„Este vorba de ajutor pentru comunitățile locale, cu o valoare de până la 40.000 de dolari SUA, şi care necesită o co-finanțare de 10%; pentru femeile agro-producătoare, în formă de bunuri și servicii de până la 20.000 de dolari SUA, cu o contribuție de minim 10% din partea beneficiarelor; pentru femeile care desfășoară activități economice la nivel de gospodărie, în formă de servicii și bunuri în valoare de până la 6.000 de dolari SUA și necesită o co-finanțare de minim 5%”, indică PNUD.

Expresiile de interes pentru a beneficia de suport în cadrul acestui program pot fi depuse atât de comunitățile rurale, cât și de cele urbane de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv din stânga Nistrului. Termenul-limită pentru înscriere la concurs este 30 noiembrie 2024.

Competiția vizează comunitățile care au elaborat deja Planuri de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC), dar necesită ajustare, încorporare a elementelor de sărăcie energetică, aspecte de gen ș.a. De asemenea, sunt invitate și comunitățile care au elaborat Planuri de Acțiune pentru Energie Durabilă până în anul 2020, dar care au nevoie de adaptări pentru a reflecta contextul actual. Sunt încurajate să depună dosarul și comunitățile care în prezent nu au PAEDC-uri, dar sunt interesate să inițieze procesul de dezvoltare al acestora.

Cele 30 de comunități care au beneficiat de suport în cadrul primei etape a proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor” nu sunt eligibile pentru a participa la concurs.

Până la 26 noiembrie, PNUD va organiza sesiuni de informare cu privire la condițiile și modul de desfășurare a concursurilor.

 

img24009115

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!