CEC a atenționat mai multe partide despre necesitatea informării privind deschiderea conturilor electorale
20:55 | 12.11.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de informațiile din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale în cadrul alegerilor locale noi din 17 noiembrie 2024, informează MOLDPRES cu referire la comunicatul CEC.
Trei partide politice au informat CEC despre deschiderea contului „Fond electoral”. Iar concurenții electorali: Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei au fost atenționați de către CEC să respecte prevederile legislației electorale în partea ce ține de informarea Comisiei în termen despre deschiderea sau nedeschiderea contului „Fond electoral”.
Partidului Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de avertisment pentru neprezentarea informației cu privire la deschiderea/nedeschiderea contului „Fond electoral”.
Rapoartele prezentate de către concurenții electorali în campania electorală pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024 au fost plasate pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale.