ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BTA O expoziție foto-documentară despre bulgarii care locuiesc în Moldova a fost organizată la Taraclia

17:34 | 13.11.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. O expoziție foto-documentară despre bulgarii care locuiesc în Moldova și Ucraina a fost organizată de administrația raionului Taraclia. Expoziția, cu genericul „O națiune care își uită istoria nu are viitor! O națiune fără trecut nu este o națiune!”, prezintă portrete ale unor personalități proeminente, precum și informații succinte despre activitatea acestora, transmite BTA.

Primii vizitatori ai expoziției au fost elevii Liceului „Ivan Vazov” din Taraclia. Copiii, împreună cu profesorii lor de limba bulgară, au aflat despre viața și activitatea lui Alexandru Teodorov-Balan, Alexander Malinov, Petar Burlak-Vulkanov și alții.

Lilia Sarsaman, șefa Direcției educație a raionului Taraclia, a subliniat că expoziția este mobilă, „pentru ca să o poată vedea cât mai mulți copii și tineri, ca să-i cunoască pe activiștii noștri”. Ea a adăugat că atât copiii, cât și profesorii au apreciat expoziția, că este folosită în școli ca ghid și îi motivează pe elevi să devină ei înșiși cercetători.

img24009207

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!