ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 3 200 de arme au fost ridicate de la începutul anului curent. Polițiștii prezintă regulile de păstrare a acestora

10:55 | 14.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Peste 3 200 de arme au fost ridicate de polițiști în primele 10 luni ale anului. Circa 300 dintre acestea erau deținute ilegal, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Ana Chiselița, a specificat că 122 de arme au fost predate benevol de către persoanele fizice. 

„O persoană poate fi autorizată să procure și să dețină cel mult 12 arme de foc și un număr nelimitat pentru colecționarii de arme, cu respectarea regulilor de securitate. Posesorii de arme au obligația de a păstra arma, înscrisă în permisul de armă, în condiții de securitate pentru a nu permite accesul persoanelor străine și a membrilor familiei la aceasta. Armele deţinute de către persoane fizice se păstrează la domiciliul acestora în safeuri sau dulapuri metalice, cu respectarea condiţiilor care să asigure integritatea şi securitatea acestora, precum şi să excludă accesul persoanelor străine, pentru evitarea unor eventuale incidente sau infracţiuni sau sustrageri”, a afirmat Ana Chiselița.

Polițiștii atenționează că safeul sau dulapul metalic trebuie să fie fixat de perete sau podea. „Se interzice categoric de a transmite cheile de la seif altor persoane, inclusiv membrilor de familie. Armele se păstrează în stare descărcată, separat de muniţii”, a spus Ana Chiselița.

De asemenea, oamenii legii solicită ca persoanele să nu poarte arme în stare de ebrietate; să nu poarte armele la întruniri sau alte evenimente publice pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea proprie, precum şi a celor din jur; să nu fie lăsate armele în genți, mașini sau în alte locuri, fără supraveghere.

La fel, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal, este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.

Anul trecut, polițiștii au ridicat circa 2 500 de arme, dintre care 284 deținute ilegal.

img24009229

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!