Un cetățean al Turciei, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență
14:39 | 14.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Un cetățean al Turciei a fost reținut în momentul primirii unei sume de 7 000 de euro de la un om de afaceri din capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7 000 de euro.
Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influență. În urma acțiunilor, ofițerii CNA au documentat transmiterea banilor, după care a urmat reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.
Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii municipiul Chișinău.