ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prima reuniune a Dialogului anual Moldova - UE în materie de securitate și apărare. Oficialii europeni apreciază „reziliența țării la atacurile hibride”

16:45 | 14.11.2024 Categorie: Aderare la UE

Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Prima reuniune a Dialogului anual Republica Moldova - UE în materie de securitate și apărare a fost găzduită astăzi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), transmite MOLDPRES.

Reuniunea a fost co-prezidată de către Alexandru Codreanu, șef al Direcției cooperare cu UE a MAE, și Cosmin Dobran, director al Direcției pentru Pace, Parteneriate și Managementul Crizelor al Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).

La discuții au participat: Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Consiliului Suprem de Securitate, Agenției pentru Securitate Cibernetică, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, iar din partea UE - reprezentanți ai Serviciul European de Acțiune Externă.  

Discuțiile au vizat implementarea Parteneriatului de securitate și apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și dezvoltarea în continuare a cooperării în domenii precum: combaterea amenințărilor hibride, securitatea cibernetică, consolidarea capacităților în domeniul de securitate și apărare, inclusiv prin intermediul Instrumentului European pentru Pace și colaborarea cu Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova, comunicarea strategică și contracararea manipulării informației și ingerințelor străine.

Cosmin Dobran a felicitat Republica Moldova pentru desfășurarea profesionistă a alegerilor și a referendumului constituțional și a salutat decizia cetățenilor moldoveni de a introduce obiectivul de integrare europeană în Constituția țării. De asemenea, demnitarul european a apreciat reziliența țării la atacurile hibride și a asigurat că UE va continua să sprijine Republica Moldova.

La rândul său, Alexandru Codreanu a subliniat că aderarea la UE este cel mai bun mecanism pentru a garanta pacea și securitatea cetățenilor țării noastre, menționând că Republica Moldova apreciază extinderea semnificativă a cooperării cu UE în domeniul securității și apărării, în special pe fondul agresiunii ruse împotriva Ucrainei și intensificării operațiunilor hibride împotriva țării noastre.

Dialogul anual Republica Moldova - UE se desfășoară în conformitate cu Parteneriatul de securitate și apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat la 21 mai 2024, Republica Moldova fiind prima țară care a încheiat un astfel de parteneriat cu UE.

img24009251

img24009251

img24009251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!