În Republica Moldova a demarat campania națională de împădurire
09:15 | 16.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Peste 26 de milioane de puieți vor fi plantați în această toamnă în cadrul campaniei naționale de împădurire. Astăzi, la plantat vor ieși miniștri, funcționari și toți doritorii, comunică MOLDPRES.
Startul campaniei a fost dat anterior de ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”. Astăzi, la Mălăiești, raionul Orhei, Guvernul împreună cu toate ministerele vor începe lucrările de plantare din cadrul Campaniei Naționale de Împădurire pe o suprafață de 40 de hectare.
De asemenea, în țară vor fi disponibile alte peste 440 de locații pentru plantare din cadrul a 160 de primării, astfel încât cetățenii din diferite regiuni ale țării să poată participa la împădurire.
„În această toamnă vom planta peste 26 de milioane de puieți. Este vorba de stejar, frasin, salcâm și arțar. Aceștia au fost crescuți în pepinierele Agenției „Moldsilva”, pe o suprafață de peste 4000 de hectare. Fiecare copac plantat va fi un simbol al responsabilității noastre față de natură și față de viitorul țării. Avem o șansă unică de a schimba peisajul țării”, a spus ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.
La fel, Sergiu Lazarencu a subliniat că autoritățile publice locale, de la lansarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, au pus la dispoziție peste 24 de mii de hectare de teren pentru împădurire.
Potrivit autorităților de resort, vor fi create noi păduri în zonele nord, sud și centru. Astfel, se vor face plantări pe o suprafață de peste 940 de hectare pe terenurile primăriilor în raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Sângerei, Glodeni, Fălești, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești și Rezina.
Acțiunea de astăzi „Guvernul Plantează #GenerațiaPădurii” face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care prevede împădurirea a 145 mii de hectare în următorii 10 ani.
În prezent, în Republica Moldova suprafața împădurită ocupă 11% din teritoriul țării, pe când gradul mediu de împădurire în UE este de 37,7%.