Mihai Popșoi în discuții cu omologul său italian, Antonio Tajani: „Italia și-a reafirmat disponibilitatea de a furniza expertiză în parcursul european al țării”
14:58 | 18.11.2024 Categorie: Aderare la UE
Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Italia și-a reafirmat angajamentul pentru un parteneriat constructiv cu Republica Moldova și disponibilitatea de a furniza expertiză în parcursul european al țării. Asigurările au fost oferite astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene, Antonio Tajani, în timpul unei întrevederi, la Bruxelles, cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, informează MOLDPRES.
Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale moldo-italiene, intensificarea colaborării în multiple domenii, precum și parcursul european al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, Mihai Popșoi a exprimat mulțumiri omologului italian pentru semnarea Acordului de Securitate Socială, un pas esențial care consolidează legăturile de prietenie între Republica Moldova și Italia.
„Acordul oferă avantaje semnificative cetățenilor moldoveni care muncesc în Italia, garantându-le accesul complet la pensii și alte beneficii sociale. Ne bucurăm că această inițiativă va întări protecția socială a cetățenilor noștri din Italia”, a declarat șeful diplomației moldovene.
La rândul său, ministrul Antonio Tajani a reafirmat angajamentul Italiei pentru un parteneriat constructiv și disponibilitatea de a furniza expertiză în parcursul nostru european.
În același timp, ministrul Mihai Popșoi a exprimat gratitudinea pentru deschiderea față de inițiativele bilaterale și l-a invitat pe omologul italian să viziteze Republica Moldova, pentru a continua dialogul dintre țările noastre.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi efectuează astăzi o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.