Aprobat de Guvern: utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor va fi interzisă
11:24 | 20.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul lecțiilor. Restricția va fi aplicată după ce astăzi Guvernul a aprobat un proiect de lege ce prevede modificări la Codul Educației, transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a explicat că noua regulă este instituită la solicitarea părinților, a cadrelor didactice, dar totodată și în baza studiilor internaționale și a practicii mai multor țări, printre care Suedia, România, Franța, unde utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor este interzisă.
„În Republica Moldova această practică deja există. Instituțiile de învățământ puteau prin deciziile proprii să adopte asemenea reglementării, dar am avut nenumărate solicitări din partea lor pentru a consolida această practică și să existe și o reglementare legală. Am desfășurat și un sondaj în rândul cetățenilor la care au participat peste 7 mii de respondenți și majoritatea covârșitoare susțin aceste măsuri”, a declarat Dan Perciun.
„Acesta este un exemplu foarte bun prin care noi ne ajustăm politicile la solicitările pe care le identificăm atunci când mergem și discutăm cu oamenii”, a punctat premierul Dorin Recean.
Proiectul aprobat de Guvern prevede că elevilor le va fi interzisă utilizarea telefoanelor mobile și a oricăror alte echipamente de comunicații electronice în timpul lecțiilor. Excepție în acest sens vor fi cazurile în care echipamentele vor putea fi folosite în scop educațional, stabilit de către cadrele didactice și în situațiile de urgență, cum ar fi stare de sănătate precară a elevului sau a cadrului didactic, probleme de sănătate ale unui membru de familie, situații de criză imprevizibile. Utilizarea telefoanelor va fi permisă și în cazul necesității monitorizării permanente cu diverse echipamente asistive a sănătății elevilor cu dizabilități sau boli somatice cronice severe, confirmate documentar.
Prin această măsură, Ministerul Educației și Cercetării își propune să crească gradul de siguranță în mediul școlar, în contextul în care utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate provoca distragerea atenției elevilor. De asemenea, va fi redus fenomenul de hărțuire cibernetică.
Modificările urmează a fi transmise spre examinare Parlamentului. Anterior, Dan Perciun a anunțat că restricțiile ar urma să fie aplicate din luna decembrie.
Inițiativa de a interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor a fost enunțată anterior de Ministerul Educației pentru a oferi mai mult spațiu elevilor ca să se concentreze asupra procesului educațional, și nu asupra telefoanelor. Dan Perciun spunea la sfârșitul lunii august că elevii vor putea veni cu telefoanele mobile la școală, însă în timpul orelor aceștia vor trebui să le lase în locuri special amenajate și nu vor avea dreptul să le utilizeze.