Din 2025, moldovenii care au cetățenie română vor putea călători fără vize în SUA
19:47 | 27.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Din 2025, cetățenii români vor putea călători fără vize în Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, care a menționat că România a îndeplinit toate condițiile tehnice în acest sens prevăzute de legislația americană, transmite MOLDPRES.
Potrivit diplomatului, România a înregistrat în anul 2024 cea mai scăzută rată de refuz a vizelor consemnată vreodată - 2,61% - deci, sub procentul de 3% din totalul aplicațiilor pentru vize, aceasta fiind singura condiție pe care țara o mai avea de îndeplinit pentru a fi eligibili de a intra în programul Visa Waiver.
„Procesul tehnic de evaluare al autorităților americane în privința României este aproape finalizat. Așa cum am mai spus, ne dorim ca procedurile birocratice să fie încheiate cât mai curând, iar intrarea efectivă în program să se facă în următoarele luni”, a spus Andrei Muraru.
Ambasadorul a menționat că procesul de aderare a României la programul american de scutire de vize a fost extrem de integru și de transparent, iar România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană.
„Așadar, românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite fără vize, oferind acestei generații șansa de a face din prietenia cu poporul american una și mai puternică, oportunitatea de a construi un parteneriat și mai prosper”, a conchis Ambasadorul României la Washington.
În cursul anului fiscal 2024, cetățenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu față de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice și consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România.