ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE a aprobat noi prețuri pentru gazele naturale

11:13 | 29.11.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi tarife mai mari pentru gazele naturale. Astfel, cetățenii vor achita pentru un metru cub de gaz 15 lei și 50 de bani (fără TVA), cu 3 lei și 35 de bani mai mult decât în prezent, transmite MOLDPRES.

Noile tarife au fost aprobate după ce Moldovagaz a depus acum câteva zile la ANRE o cerere de ajustare a prețurilor, argumentând decizia prin „creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.

Moldovagaz a solicitat un preț de 16 lei și 17 bani (fără TVA), cu 33,1 la sută mai mult decât în prezent, iar ANRE a aprobat un preț de 15 lei și 50 de bani, cu 67 de bani mai puțin decât a cerut Moldovagaz.

ANRE a precizat că au fost constați factori care condiționează necesitatea revizuirii prețurilor, inclusiv majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale.

Directorul ANRE, Alexei Taran a explicat că decizia de majorare a tarifelor a fost necesară în contextul unei creșteri a prețurilor internaționale, care a rezultat și în creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale de către furnizorul Moldovagaz. „Astfel, la încheierea procedurii de achiziție de către Moldovagaz a gazelor naturale până la sfârșitul anului 2024 s-a constatat o diferență semnificativă între prețul final efectiv de achiziție față de prețurile incluse în calculul preturilor reglementate în vigoare, aprobate în luna mai. Acest motiv a dus la necesitatea unei intervenții rapide în preturile reglementate”, a spus Alexei Taran.

Directorul ANRE a explicat și necesitatea intervenției rapide în acest caz, menționând că orice tergiversare a procesului de aprobare a noilor tarife ar fi dus la acumularea de devieri financiare negative, generând ulterior un risc pentru securitatea aprovizionării cu gaze în prag de iarnă. „S-a intervenit rapid deoarece intrăm în lunile de iarnă. Decembrie este una dintre lunile cu cel mai mare consum. Astfel, orice întârziere sau orice tergiversare a acestui proces de aprobare ar fi dus la acumularea de devieri financiare negative, adică un deficit de casă pentru furnizor. Asta înseamnă că pe parcurs, furnizorul va avea riscul să intre în incapacitate de plată și să nu poată să-și onoreze plățile către furnizorii lui, asta ducând la un risc pentru securitatea aprovizionării cu gaze pentru țară în prag de iarnă. De asta s-a decis intervenția rapidă și ajustarea preturilor astfel încât să oprim acumularea devierilor negative. Doar astfel respectăm atât interesul consumatorului prin faptul că reducem riscul de sistare a aprovizionării, cât și viabilitatea economică a furnizorului”, a subliniat Alexei Taran.

Noile tarife vor intra în vigoare în ziua în care vor fi publicate în Monitorul Oficial.

În timp ce ANRE examina solicitarea de ajustare a tarifelor, mai mulți cetățeni au organizat în fața instituției un protest împotriva majorării prețurilor.

În prezent, cetățenii achită un tarif de 12 lei și 15 bani (fără TVA) pentru un metru cub de gaze.

Ultima modificare a prețului la gaz a fost aprobată la începutul lunii mai curent, atunci când tarifele au scăzut cu 1 leu și 24 de bani, de la 13 de lei și 39 de bani, până la 12 lei și 15 bani. 

img24009755

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!