ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Codul Educaţiei va fi publicat vineri în Monitorul Oficial

12:48 | 23.10.2014 Categorie: Societate

Codul Educaţiei al Republicii Moldova va fi publicat vineri, 24 octombrie, în Monitorul Oficial. Documentul va intra în vigoare după 30 de zile de la data publicării, informează MOLDPRES. 

Documentul reprezintă actul normativ-legislativ fundamental în domeniul învățămîntului de toate nivelurile, care reglementează funcționarea și raporturile juridice din sistemul educațional național. Codul vine să înlocuiască Legea învățămîntului adoptată în anul 1995.

Potrivit actului, învăţămîntul va fi obligatoriu pînă la vîrsta de 18 ani. O altă prevedere a documentului se referă la faptul că pentru evaluarea rezultatelor obţinute de elevi în clasele primare vor fi utilizaţi descriptori, şi nu note cum este în prezent. Totodată, posturile de rector, prorector şi decan vor putea fi deţinute de una şi aceeaşi persoană nu mai mult de două mandate consecutive, a cîte cinci ani fiecare. În document mai este stabilit că directorii instituţiilor de învăţămînt general vor fi aleşi prin concurs şi vor avea mandate limitate de cinci ani. 


img14000316

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!