Bumacov: Interzicerea exporturilor de carne nu are nimic comun cu agricultura, este o chestiune politică
16:07 | 23.10.2014 Categorie: Economie
Interzicerea
importului cărnii din Republica Moldova şi al produselor derivate pe piaţa rusă
„nu are nimic comun cu agricultura, cu veterinăria, cu întreprinderile noastre.
Este o chestiune politică”. O declaraţie în acest sens a făcut pentru radio
Europa Liberă ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov,
informează MOLDPRES.
Anunţul
interdicţiei vine după o inspecţie efectuată de experţi ruşi în Republica Moldova.
Rusia
va interzice de la 27 octombrie importul cărnii din Republica Moldova, a
anunţat ieri şeful Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi
Fitosanitară (Rosselhoznadzor), Serghei Dankvert.
Şeful Serviciului veterinar susţine că recenta
inspectare a patru întreprinderi de procesare a cărnii şi a unui abator din
Republica Moldova a arătat că acestea nu respectă cerinţele de calitate şi
cerințele sanitar-veterinare ale Uniunii Vamale.
„Nu există nici o confirmare oficială în acest
sens. În acest moment comunicăm prin presă. Nu avem acest lucru oficial”, a
spus ministrul Bumacov.
Embargoul,
potrivit ministrului, „nu vizează atît partea economică, cît alte scopuri. Şi
chiar dacă noi nu am exportat masiv în Federaţia Rusă – este vorba despre 2000
de tone de carne - este cu totul altceva”.
Această interdicţie este una care să mai agraveze situaţia politică, mai
menţionează Bumacov, care a adăugat că „avem laboratoare, avem tot ce trebuie. Carnea din
Republica Moldova este cu mult mai calitativă decît cea din multe alte ţări”.
Ministrul Agriculturii crede că ar trebui „în situaţia dată, dacă vorbim de carne, să ne concentrăm
mai mult la consumul intern. Fiindcă avem un import masiv de carne şi de cea
mai proastă calitate uneori”.
Interzicerea
importului cărnii din Republica Moldova „este o continuare a unui proces sau a
unor acţiuni de presiune asupra Republicii Moldova începute încă anul trecut cu
embargourile la vinuri, continuat cu embargoul pentru legume şi fructe,
excluderea Moldovei din regimul de liber schimb cu Rusia din 1 septembrie, dar
şi iată acum avem embargoul pentru produsele din carne”, a declarat pentru radio Europa Liberă Valeriu
Chiveri, viceministru al Afacerilor Externe.
Totodată
el a spus că pentru Republica Moldova „piaţa rusă a fost şi rămîne una foarte
importantă”. Chişinăul îşi doreşte „o cooperare moldo-rusă într-o manieră
constructivă, pragmatică şi bazată pe respect reciproc”, a mai afirmat Valeriu
Chiveri.