ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Certificatul fitosanitar pentru export/reexport va fi eliberat în cadrul unui ghişeu unic

18:14 | 07.11.2014 Categorie: Economie

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul privind crearea şi funcţionarea ghişeului unic pentru eliberarea certificatului fitosanitar pentru export/reexport, informează MOLDPRES. 

Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare a declarat astăzi la şedinţa Guvernului că scopul aprobării regulamentului constă în simplificarea procedurii de eliberare a certificatului fitosanitar. 

Astfel după implementarea ghişeului unic, la depunerea cererii de obţinere a certificatului fitosanitar va fi eliminată obligativitatea a patru documente din cele şapte necesare în prezent. Totodată, actualmente agentul economic este nevoit să facă cinci vizite pentru obţinerea certificatului fitosanitar, iar în urma aplicării ghişeului unic va efectua doar două.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!