Elevii de la o Școală Profesională din Bălți vor face instruirea practică în patru laboratoare moderne
14:58 | 14.11.2014 Categorie: Societate
Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Patru laboratoare moderne dotate cu utilaj și tehnică performantă au fost lansate astăzi în cadrul Școlii Profesionale nr.2 din Bălți. În aceste laboratoare sînt instruiți în jur de 400 de elevi de la meseriile bucătar, cofetar și brutar, informează MOLDPRES.
Cele patru ateliere au fost renovate și dotate cu tehnică performantă în cadrul proiectului CONSEPT, care este finanțat și implementat de Fundația Liechtenstein Development Service (LED) în parteneriat cu Ministerul Educației al Republicii Moldova. Suma totală pentru lucrările de reparație și echipament tehnic constituie cinci milioane de lei.
Astfel, elevii de la cele trei meserii vor putea aplica în practică cunoștințele obținute în cadrul orelor teoretice, avînd posibilitatea să facă practica de instruire în cadrul școlii. Pînă în prezent aceasta se realiza la agenții economici. La întreprinderi elevii vor merge doar pentru practica de producere.
Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministrul Educației, a menționat că Ministerul Educației consideră o prioritate și promovează în continuare învățămîntul profesional prin proiectele desfășurate în acest domeniu.
La Școala Profesională nr.2 din Bălți își fac studiile 471 de elevi. Proiectul CONSEPT este la cea de-a II fază de implementare și colaborează cu 24 de instituții de învățămînt. Investițiile privind dotarea tehnică și infrastructura acestor instituții pînă în prezent se ridică la suma de 26 milioane de lei.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!