Cursul monedei naţionale a trecut peste un nou prag psihologic, de 15 lei pentru un dolar SUA
18:39 | 17.11.2014 Categorie: Economie
Chișinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Banca Naţională a Moldovei a anunţat pentru marţi un curs de referinţă de 15.0334 lei pentru un dolar SUA, un nou maxim istoric pentru moneda naţională, în creştere faţă de ziua de astăzi, cînd cursul oficial este de 14.9818 lei/dolar, informează MOLDPRES.
Astfel se confirmă prognozele unor economişti, care anticipau că leul ar putea
să se deprecieze în continuare pe fondul crizei regionale, a încetinirii economice,
dar și evoluției în scădere a cotațiilor valutelor a doi dintre cei mai
importanți parteneri comerciali ai Moldovei, Ucraina şi Rusia.
Rubla rusească s-a depreciat în termeni nominali de la începutul anului cu aproape 45 la sută, iar hrivna ucraineană cu 91,8 la sută faţă de dolarul american.