Un grup de specialişti în dezvoltare regională din R. Moldova au fost instruiţi în Germania
11:43 | 18.11.2014 Categorie: Regiuni
Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare regională şi mediului academic din ţara noastră au participat recent la un program de formare în domeniu, desfăşurat în oraşul german Bautzen. Cursurile au avut loc în cadrul proiectului “Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), comunică MOLDPRES.
Membrii delegaţiei sînt formatori ai cursului “Dezvoltare regională” din cadrul instituţiilor partenere ale proiectului GIZ - Academia de Administrare Publică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) și Agenţiile de Dezvoltare Regională. Prin organizarea unor astfel de programe de instruire, proiectul GIZ şi-a propus să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi în vederea realizării politicii de dezvoltare regională.
"Programul de formare a constituit un prilej de a afla mai multe despre modelul de dezvoltare regională din Germania, precum și noi metode de predare. Vom aplica aceste metode la cursul “Dezvoltare regională” și astfel vom contribui la formarea competențelor funcționarilor", a afirmat Tatiana Tofan, şefa Catedrei economie și management public de la Academia de Administrare Publică.
Participanţii din R. Moldova au avut posibilitatea să discute cu specialişti germani despre teorii şi stiluri de instruire bazate pe necesităţi, planificarea strategică în contextul dezvoltării regionale, diverse forme organizaţionale, structuri pentru cooperarea intercomunitară ş.a.
Programul a inclus vizite în teren şi întîlniri cu reprezentanţi ai proiectelor de dezvoltare regională implementate în Germania. „Avem multe de învățat din modelul de dezvoltare regională al Germaniei, în special referitor la mobilizarea cetățenilor și crearea parteneriatelor la diferite niveluri”, a menţionat Igor Malai, şef-adjunct al Direcţiei generale dezvoltare regională a MDRC.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!