ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Poloniei și cel al Ucrainei efectuează o vizită oficială comună în R. Moldova

13:57 | 20.11.2014 Categorie: Oficial

img14001206

img14001206

img14001206

img14001206

img14001206

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, și Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, efectuează astăzi o vizită oficială comună în Republica Moldova, la invitația Președintelui Nicolae Timofti, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Preşedinţiei. 

La Reședința de stat, Bronisław Komorowski și Petro Poroșenko au fost întîmpinați în cadrul unei ceremonii oficiale de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. 

Șefii de stat ai Republicii Moldova, Poloniei și Ucrainei au avut o întrevedere trilaterală, după care au participat la reuniunea plenară a delegațiilor celor trei țări. 

În cadrul ședinței, Președintele Nicolae Timofti, și-a exprimat satisfacția față de consolidarea relației de prietenie dintre cele trei state, bazată pe valorile Uniunii Europene. 

Președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării europene, care au plasat-o în fruntea țărilor Parteneriatului Estic, și a salutat ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Președintele Komorowski a precizat că Parlamentul de la Varșovia va ratifica Acordul de Asociere pînă la sfîrșitul anului curent. 

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că alegerile parlamentare din Republica Moldova din 30 noiembrie a.c., sînt cruciale pentru stabilitatea din întreaga regiune. Șeful statului ucrainean și-a exprimat speranța că alegătorii moldoveni vor confirma în cadrul scrutinului opțiunea europeană de dezvoltare a țării. 

Petro Poroșenko a arătat că după scrutinul parlamentar relațiile economice moldo-ucrainene se vor intensifica substanțial. 

Cei trei șefi de stat au susținut o conferință de presă comună, în cadrul căreia Președintele Republicii Moldova a făcut următoarea declarație de presă: 

„Stimate domnule Președinte POROȘENKO, 

Stimate domnule Președinte KOMOROWSKI, 

Doamnelor şi domnilor, 

Pentru început aș dori să le mulțumesc colegilor mei ucrainean și polonez pentru că au venit să susțină Republica Moldova în această toamnă crucială pentru țara noastră. Vizita Domniilor lor are loc și în contextul acțiunilor comemorative în Europa Centrală și de Est, organizate cu ocazia celor 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier. 

Astăzi am avut posibilitatea să discutăm într-o atmosferă foarte prietenească, de altfel într-o formulă trilaterală inedită pentru noi, subiecte ce ţin de cooperarea dintre ţările noastre, agenda europeană, precum şi ultimele evoluţii în plan regional.

În cadrul convorbirilor am constatat cu satisfacție că între Republica Moldova, Ucraina și Republica Polonă se consolidează o relație de prietenie și de colaborare pozitivă și tot mai dinamică. 

Am discutat teme ce ţin de dezvoltarea dialogului politic şi a contactelor directe, perspectivele reglementării conflictelor şi consolidării păcii şi securităţii în regiune, interacţiunea ţărilor noastre și sprijinul reciproc în cadrul iniţiativelor regionale şi  organizaţiilor internaţionale. 

Am examinat și oportunităţile de aprofundare a cooperării în domeniile comercial-economic şi umanitar, în special consolidarea securităţii energetice, modernizarea infrastructurii de frontieră cu sprijinul Uniunii Europene. 

Aș vrea să remarc poziția fermă a Republicii Moldova față de integritatea teritorială a Ucrainei, pentru parcursul democratic și pentru opțiunea pro-europeană și pro-democratică, pe care poporul ucrainean a reconfirmat-o la recentele alegeri parlamentare. 

Sîntem solidari cu poporul și conducerea Ucrainei în această perioadă dificilă. Succesul Ucrainei este în interesul național al Republicii Moldova. 

Toate cele trei țări împărtășim aceleași valori europene, iar Republica Polonă a demonstrat că ne sprijină prin acțiuni și proiecte concrete ca să consolidăm aceste valori, să desfășurăm reforme de modernizare, importante pentru scopul nostru fundamental de aderare la Uniunea Europeană. 

Sîntem convinși că și în continuare vom beneficia de sprijinul prețios atît al Republicii Polone, cît și al celorlalte țări membre ale Uniunii Europene, în vederea împlinirii destinului european al Republicii Moldova și Ucrainei. 

Am făcut un schimb de opinii cu președinții Komorowski și Poroșenko despre reglementarea conflictului transnistrean. 

Ucraina continuă să fie un actor foarte important în acest proces. Dialogul cu privire la soluționarea politică a conflictului transnistrean trebuie să fie dinamizat şi noi contăm, în acest sens, pe sprijinul Ucrainei. 

Stimate domnule Președinte POROȘENKO,

Stimate domnule Președinte KOMOROWSKI, 

Vă mulțumesc pentru solidaritate și pentru susținere. Fiți bineveniți în Republica Moldova!”.

În cadrul conferinței de presă, Președintele Bronislav Komorowski a declarat că Polonia sprijină politica de integrare europeană a Republicii Moldova și Ucrainei. „Aderarea Poloniei la UE în 2004 a adus beneficii pe toate planurile cetățenilor țării”, a spus Bronislav Komorowski. 

Solicitat de ziariști să comenteze eficiența utilizării fondurilor europene de către autoritățile de la Chișinău, Președintele polonez a arătat că rolul opiniei publice și consolidarea instituțiilor democratice sînt determinante pentru combaterea corupției. 

Președintele Petro Poroșenko a declarat că poporul ucrainean s-a pronunțat fără rezerve în cadrul alegerilor parlamentare recente pentru apropierea de Europa. „Afirm că nu există alternativă pentru integrarea europeană”, a subliniat șeful statului ucrainean. 

Petro Poroșenko a spus că parcursul european comun al Ucrainei și  Republicii Moldova va facilita reglementarea diferendului transnistrean și colaborarea în domeniul securității. 

Președintele Ucrainei a declarat că țara sa este victima unei agresiuni militare a Federației Ruse și a subliniat importanța respectării prevederilor Acordurilor de la Minsk pentru încetarea ostilităților. 

Președintele Nicolae Timofti i-a decorat astăzi pe Bronislav Komorowski și Petro Poroșenko cu cea mai înaltă distincție a statului, "Ordinul Republicii", pentru contribuția celor doi oficiali la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre cele trei țări și pentru susţinerea constantă a eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!