Premierul a mers la teatru, în orașul de baștină, unde au jucat actori din capitală
10:56 | 23.11.2014 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Iurie Leancă a urmărit aseară spectacolul „Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi, prezentat în premieră la Cimișlia de trupa teatrului „Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Spectacolul a durat aproape două ore, după care șeful Executivului a urcat în scenă și le-a mulțumit actorilor pentru faptul că au readus teatrul la țară. „Este un obiectiv pe care ni l-am pus în acest an. Lumea, din păcate, este preocupată de probleme de existență, economice, sociale și noi trebuie să depășim dificultățile cu care se confruntă ei. Și mă bucur că am găsit bani și autocar, astfel încît actorii să facă turnee prin țară. Prezența dumneavoastră aici demonstrează că sîntem cu toții însetați de frumos și sînt convins că nu doar este posibil să aducem teatrul la sate, dar este absolut necesar”, a spus Iurie Leancă.
Premierul a menționat că evenimentul se înscrie în seria de manifestări cultural-artistice desfășurate în contextul declarării anului 2014 drept „Anul Dumitru Matcovschi”.
„Este piesa lui Dumitru Matcovschi și mă bucur foarte mult că teatrul a decis să aleagă tocmai acest spectacol pentru a-l prezenta în afara capitalei, fiindcă avem multe probleme: tragedii în familie, probleme ale oamenilor cu dizabilități, dar cea mai importantă este comunitatea, care în astfel de situații dificile trebuie să demonstreze susținere reciprocă, un sentiment de solidaritate”, a adăugat Premierul.
Spectacolul „Pomul vieţii" este povestea tristă a oamenilor emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor umane. Este un spectacol care denunţă metehnele societăţii noastre. Versurile regretatului poet Matcovschi - „Sfîntă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară" - exprimă un adevăr simplu şi profund al protagoniştilor spectacolului. „Pomul vieţii" ne îndeamnă să oprim suferinţa pentru totdeauna.
La 29 ianuarie, Guvernul a aprobat Programul Național de manifestări cultural-artistice consacrate Anului Dumitru Matcovschi. Programul prevede desfășurarea unor festivaluri-concurs de poezie și cîntec „Dumitru Matcovschi”, spectacolul muzical-literar omagial „Cu numele tău”, colocviul internațional „Filologia modernă. Realizări și perspective în context european”, serata literar-muzicală „In memoriam Dumitru Matcovschi” etc.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!