La Chişinău se desfăşoară un tîrg al persoanelor cu dizabilităţi
12:51 | 03.12.2014 Categorie: Societate
Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Peste 50 de persoane cu dizabilităţi din cadrul a 20 de organizaţii neguvernamentale şi instituţii rezidenţiale din ţară au participat astăzi la o expoziţie, în cadrul căreia şi-au scos la vînzare lucrările confecţionate manual. Acţiunea este organizată în contextul marcării pe 3 decembrie a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, informează MOLDPRES.
La tîrgul de astăzi a participat şi viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Gheorghe Ţurcanu, care a menţionat că în ultimii ani Guvernul a adoptat un set de legi, care au drept scop incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
„Principalul nostru obiectiv este să arătăm respect faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pe lîngă participarea lor în procesul de incluziune socială, ei mai aduc şi o contribuţie în economia ţării”, a afirmat viceministrul.
În cadrul tîrgului, participanţii au expus diverse lucrări cum ar fi: felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, lumînări confecţionate manual şi obiecte de artizanat.
Potrivit Alianţei Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi, scopul acestui tîrg a fost de a promova capacităţile persoanelor cu dizabilităţi şi de a-i ajuta să se integreze mai uşor în cîmpul muncii.
Conform datelor oficiale, circa 40% din persoanele cu handicap din Republica Moldova sînt angajate în cîmpul muncii. În ţara noastră există peste 180 de mii de persoane cu nevoi speciale.