UNITEM a lansat cea de-a V-a ediţie a Concursului naţional de dramaturgie
10:42 | 04.12.2014 Categorie: Cultură
Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Uniunea Teatrală din Moldova a iniţiat cea de-a V-a ediţie a Concursului naţional de dramaturgie, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, preşedintele UNITEM, Alexandru Grecu a menţionat că scopul competiţiei este de a dezvolta procesul teatral din R. Moldova, de a descoperi noi piese dramatice ale autorilor autohtoni, precum şi de a promova dramaturgia contemporană.
Potrivit sursei citate, la concurs pot participa dramaturgi consacraţi şi debutanţi, cu opere dramatice care nu au fost publicate ori montate anterior şi nu au luat parte la ediţiile precedente ale concursurilor naţionale de dramaturgie.
Conform Regulamentului concursului, lucrările sînt prezentate în trei exemplare, avînd un motto pe foaia de titlu, care nu trebuie să conţină numele dramaturgului.
Pînă în 27 februarie 2015 juriul va desemna piesa cîştigătoare. Aceasta va fi editată în colecţia UNITEM, cu susţinerea financiară integrală a Uniunii, va fi premiată în cadrul Galei UNITEM 2015 şi propusă spre montare pe scenele teatrelor din Republica Moldova .
Prima ediţie a Concursului naţional de dramaturgie s-a desfăşurat în 2009. În anul curent concursul a fost cîştigat de către tînărul dramaturg Andrei Godonoagă cu piesa „Spitalul de psihiatrie. Numărul infinit”.