ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 100 de persoane au ajuns la urgenţă cu traumatisme din cauza poleiului

10:56 | 09.12.2014 Categorie: Societate

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Peste 100 de persoane au ajuns în ultimele 24 de ore la Spitalul de Urgenţă cu diverse traumatisme din cauza poleiului de pe străzi, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, şeful Serviciului de presă al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, a declarat că în urma adresărilor cu traumatisme au fost internate 26 de persoane.

“Aceste persoane au suferit rupturi de oase în special la membrele superioare şi inferioare. Starea lor este în afara oricărui pericol”, a menţionat Craveţ.

Totodată, noaptea trecută au fost antrenate 41 autospeciale şi 158 de muncitori pentru presărarea a 358 de tone de material antiderapant pe traseele naţionale.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Codul Galben de polei se va menţine încă două zile.

img14001834

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!