Moldova va semna luni contractul de livrare a gazului din România
11:19 | 19.12.2014 Categorie: Economie
Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Compania de stat Energocom din Republica Moldova va parafa astăzi contractul cu o companie românească privind livrările revers de gaze din Romania, a declarat într-o conferinţă de presă vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Economiei, Andrian Candu, transmite MOLDPRES.
„Contractul va fi semnat luni, 22 decembrie”, a adăugat ministrul fără a preciza însă ce companie va livra gaze din România. Guvernul a purtat anterior negocieri cu două companii româneşti. Romgaz şi Petrom anunţase că vor să ofere Republicii Moldova gaze cu 20 la sută mai ieftine decît cele ruseşti şi că au înaintat cîte o ofertă Energocom pentru livrarea de gaze prin conducta Iaşi – Ungheni.
Potrivit contractului, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015, livrările de gaze se vor face la preţ de 1010 lei româneşti sau 227 de dolari SUA pentru o mie de metri cubi.
„Cantităţile vor fi variabile. Vom începe cu cantităţi mai mici pentru testări. 2015 va fi anul de pornire a unei surse de alternative de gaze”, a menţionat vicepremierul Candu.
Construcţia şi punerea în funcţiune a gazoductului Iaşi – Ungheni a creat pentru consumatorii din zona Ungheni posibilitatea unei alternative în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. Prin această conductă se pot livra circa 14 000 de metri cubi de gaze pe oră, adică 3 la sută din consumul Republicii Moldova.
Anterior Andrian Candu a declarat că gazoductul Iaşi-Ungheni va fi extins în următorii doi ani pînă la Chişinău, în scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze a capitalei Republicii Moldova.
Conducta de gaz Iaşi – Ungheni are o lungime totală de 43,2 kilometri, din care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României. Capacitatea maximă a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezintă mai mult decît consumul anual de gaze al Republicii Moldova.