BM: Republica Moldova va înregistra o creștere economică de 3,0% în 2015, la nivelul mediei regionale
13:57 | 14.01.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Banca Mondială (BM) estimează că economia moldovenească va crește cu 3,0 la sută în acest an, iar în următorii doi ani se va produce o accelerare a creşterii acesteia la 3,5-5,0 la sută, potrivit raportului „Global Economic Prospects” publicat miercuri de instituția financiară internațională.
Prognozele actualizate ale Băncii Mondiale au fost făcute publice la Chişinău la începutul lunii octombrie 2014. "Dat fiind provocările regionale şi mediul mai puţin favorabil de finanţare şi cerere externă, ne aşteptăm la o diminuare a creşterii de la 8,9 procente în 2013 pînă la 2 procente în 2014, cu o accelerare ulterioară a acesteia la 3-5 procente în perioada 2015-2017", a declarat atunci într-o conferinţă de presă Ruslan Piontkivsky, economist superior al Băncii Mondiale pentru Moldova.
Potrivit experţilor BM, Moldova continuă să fie vulnerabilă la riscurile legate de mediul extern, presiunile fiscale şi capacitatea scăzută a sectorului financiar. În iunie anul trecut, Banca Mondială prognoza un avans de 3,8 la sută al economiei Republicii Moldova în 2015 şi de 4,5 la sută în 2016.
Banca Mondială anticipează un deficit al contului de curent de 4,5 la sută în raport cu Produsul Intern Brut în 2014 şi o creştere treptată în anii 2015-2017 de la 4,8 la 7,0 la sută.
Autorii raportului anticipează un declin al economiei Federaţiei Ruse de 2,9 la sută şi, respectiv, o contracţie de 2,3 la sută în Ucraina, în anul 2015, în timp ce economia românească va creşte cu 2,9 la sută.
La nivel regional, Banca Mondială estimează că avansul în regiunea Europa emergentă și Asia Centrală (în care este inclusă și Republica Moldova) a încetinit până la 2,4% în 2014, de la 3,7% în 2013, ca urmare a unei contracții dramatice în Ucraina, slăbiciunilor din Rusia și zona euro, precum și încetinirii intrărilor de capital. Perspectiva pentru regiune este o relansare modestă, cu o creștere medie de 3,5 la sută pentru 2015-2017, dar cu divergențe semnificative în rândul țărilor. Tensiunile dintre Rusia și Ucraina și sancțiunile economice asociate, posibilitatea unei stagnări prelungite în zona euro și un declin susținut al prețurilor materiilor prime rămân principalele riscuri în scădere la adresa regiunii Europa emergentă și Asia Centrală.
Creşterea economică în Republica Moldova s-a cifrat la 4,7 la sută, în nouă luni ale anului trecut, după ascensiunea surprinzătoare a PIB-ului din trimestrul al treilea, de 5,9 la sută, susţinută în special de agricultură şi servicii, arată date ale Biroului Naţional de Statistică.
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a micşorat semnificativ, cu 43 la sută, în nouă luni 2014, faţă de perioada similară a anului precedent, la 228,2 milioane de dolari SUA, potrivit Băncii Naţionale a Moldovei. Raportat la Produsul Intern Brut deficitul a coborît la 3,8 la sută faţă de 6,8 la sută în aceeaşi perioadă a anului precedent.