Republica Moldova ocupă locul 10 la nivel mondial într-un top privind ponderea femeilor manager
16:06 | 14.01.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Republica Moldova ocupă locul 10 din 126 de state la nivel mondial cu 44,1 la sută dintre manageri femei, potrivit unui clasament al Organizație Internaționale a Muncii (OIM) după ponderea femeilor care ocupă poziții de manager, informează MOLDPRES.
În studiu se face referinţă la statisticile din anul 2012. Potrivit OIM, Republica Moldova este şi printre zece ţări ale lumii care au obţinut în anii 2000-2012 cea mai mare creştere a ponderii femeilor manager în total administratori de companii.
Ţara noastră se situează înaintea unor state din regiune, ca Ucraina, Federaţia Rusă şi România, unde ponderea femeilor manager este de respectiv 39,9 la sută, 39,1 la sută şi 31,4 la sută.
Potrivit OIM, țara cu cea mai mare pondere a femeilor manager este Jamaica (59,35), urmată de Columbia (53,1%), Insula Sfînta Lucia (52,3%), Filipine (47,6%), Panama (47,4%), Belarus (46,2%) și Letonia (45,7%). La celălalt capăt al clasamentului se află Pakistanul unde doar 3% dintre manageri sînt femei, alături de Algeria (4,9%) și Iordania (5,1%).
Raportul OIM arată că, cu cît este mai mare o companie, cu atît scad șansele ca o femeie să ocupe poziția de top. Doar 5 la sută din cele mai mari companii ale lumii sînt conduse de femei CEO.