Liderul PDM a oferit detalii din cadrul negocierilor
11:41 | 22.01.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM) Marian Lupu a oferit astăzi detalii despre negocierile cu Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Liberal (PL) privind constituirea unei coaliţii de guvernare. Lupu a opinat că unica soluţie pentru asigurarea guvernării este crearea unei coaliţii între democraţi şi liberal-democraţi, informază MOLDPRES.
Liderul democraţilor a afirmat că PDM a propus ca funcţia de preşedinte al Republicii Moldova să nu fie partajată de cele trei partide. Potrivit lui Lupu, poziţia democraţilor ar fi fost susţinută de liberal democraţi, nu şi de liberali care au propus formarea unei comisii care să examineze modalitatea alegerii şefului statului.
În ceea ce priveşte propunerea liberalilor de a numi un cetăţean străin în funcţia de procuror general, Lupu a afirmat că democraţii au venit cu o altă soluţie. Aceasta vizează nu doar depolitizarea procuraturii, ci a tuturor organelor de drept. „PDM a propus crearea unei comisii care să elaboreze mecanismele care vor asigura o depolitizare reală a acestor instituţii. Aceste mecanisme ar urma să fie consultate cu Comisia Europeană şi ulterior să începem implementarea lor”, a precizat Lupu.
Potrivit lui, divergenţe în ceea ce priveşte partajarea funcţiilor de premier şi de preşedinte al Parlamentului nu au existat între cele trei părţi. În schimb, PDM a refuzat să cedeze PL Ministerul Transporturilor, propunîndu-le în schimb alte ministere.
Preşedintele PDM a conchis că „guvernarea trebuie constituită pe baza unei alianţe politice între PDM şi PLDM”. „Reiterez apelul către PLDM să ne asumăm responsabilitatea împreună pentru actul guvernării”, a afirmat Lupu.
Liderul PLDM Vlad Filat a declarat ieri că „apelul PDM coincide la nivel de responsabilitate asupra guvernării Republicii Moldova cu cel al PLDM”.
Deputaţii urmează să se întrunească astăzi, la ora 15.00 în şedinţa Parlamentului care a fost începută ieri pentru a încerca să aleagă conducerea Legislativului.