Previziuni pentru ziua de joi, 19 februarie 2015
18:16 | 18.02.2015 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ŢĂRII
Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova organizează prelegerea publică cu tema: "Tendinţe noi în nanoelectronică generate de fizica materialelor neconvenţionale".
Ora 11:00, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 1.
***
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va susţine o conferinţă de presă cu genericul: "Acţiunile socialiştilor din UTA Găgăuzia".
Ora 10:00, mun. Comrat, str. Pobeda, nr. 115, etajul 2.
***
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei găzduieşte expoziţia de pictură de George Mircea.
Vernisajul va avea loc cu începere de la ora 16:00.
***
La Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo”, în perioada 18-21 februarie, se desfăşoară Expoziţia internaţională specializată de vinuri, băuturi alcoolice, echipamente şi accesorii pentru industria vinicolă "Expo-Vin 2015".
***
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită la o ședinţă a Clubului de Presă, unde se va discuta despre transparenţa proprietăţii mass-media.
Ora 16:00, str. M. Kogălniceanu 62, et. 2, restaurantul Trattoria della Nonna.
***
Compania “Avia Invest” SRL invită la Zilele Culturilor Internaţionale, organizate pe Aeroportul Internaţional Chișinău. În perioada 17-19 februarie sînt celebrate Zilele Culturii Ruse, cu ocazia săptămînii “Masleniţa”.
***
La Biblioteca Naţională a R. Moldova este prezentată, în perioada 10 februarie - 10 martie, expoziţia de pictură ”Cromatica florii” a artistei plastice Diana Şvitchi.
***
Centrul Expoziţional "Constantin Brâncuşi" găzduieşte expoziţia de artă contemporană ”Creanga rusă a arborelui creativităţii din Moldova”, care se desfăşoară în perioada 5 - 22 februarie.
(Editor L. Alcază)