Meteorologii prognozează pentru următoarele şapte zile pînă la 13 grade de căldură
14:13 | 10.03.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru perioada 11 – 17 martie o temperatură maximă a aerului, ziua, de 13 grade de căldură, informează MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul celor şapte zile se prevede cer variabil. În intervalul
11 – 15 martie, izolat, va ploua slab. Pe 16 şi 17 martie vremea va fi fără precipitaţii esenţiale.
Temperatura aerului, noaptea, se va situa între 0 şi 6 grade de căldură, iar ziua va oscila între 6 şi 13 grade de căldură.
Conform datelor multianuale /1886-2014/ ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat , în această perioadă, la Chişinău, o temperatură maximă a aerului de 21,1 grade de căldură s-a înregistrat pe 11 martie 1914, iar minimă – de 18,5 grade de frig, pe 11 martie 1952.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)