Vicepremierul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova
14:34 | 13.03.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Cu referire la problematica conflictului transnistrean, ministrul Natalia Gherman a menţionat că autorităţile moldoveneşti sînt interesate în dinamizarea procesului de reglementare, primul pas în acest sens fiind întîlnirea de ieri, 12 martie, a reprezentanţilor politici, reuniunea şefilor grupurilor de lucru pentru măsurile de consolidare a încrederii fiind preconizată să aibă loc pe 20 martie curent.
În context, şefa diplomației de la Chișinău a accentuat că modernizarea țării prin implementarea Acordului de Asociere RM-UE va duce la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. “Un obiectiv important constă în identificarea modalităţilor eficiente de participare a regiunii transnistrene la Zona de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, ceea ce va aduce doar beneficii populației şi comunităţii de afaceri din stînga Nistrului de pe urma procesului de integrare europeană”, a precizat oficialul moldovean.
De asemenea, ministrul Natalia Gherman a reiterat faptul că soluționarea conflictului transnistrean, în baza suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii, rămîne o prioritate cheie pentru autoritățile Republicii Moldova.
În alt context, oficialul moldovean a menționat că autoritățile R. Moldova acordă o atenție sporită procesului de integrare a minorităților naționale, acesta fiind un factor important în menținerea stabilității și a unei societății unite. Autorităţile moldoveneşti cooperează în acest domeniu cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale.
La rîndul său, şeful Misiunii OSCE a salutat acţiunile autorităţilor moldoveneşti privind activizarea dialogului în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și prioritizarea sporită privind integrarea minorităților naționale.
(Editor A. Răileanu)