ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi este Ziua Naţională a Greciei

13:59 | 25.03.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Republica Elenă (Grecia), stat în sud-estul Europei, situat în partea sudică a Peninsulei Balcanice, învecinat cu Albania, Macedonia, Bulgaria, Turcia, Marea Egee, Marea Cretei şi Marea Ionică, îşi sărbătoreşte astăzi Ziua Independenţei, transmite MOLDPRES.

Ţara cuprinde şi numeroase insule din Marea Egee, Marea Ionică şi Marea Mediterană. Conform recensămîntului din 2011, populaţia ţării este de aproximativ 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraş este capitala - Atena, cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori. Republica Elenă este formată din nouă regiuni istorico-geografice şi are o suprafaţă de 132 mii kilometri pătraţi. Circa 80 la sută din teritoriul grec este format din munţi, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu 2.917 m.

Grecia modernă îşi trage rădăcinile din civilizaţia Greciei antice, începînd cu civilizaţiile egeene din Epoca Bronzului şi este considerată  leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naştere al democraţiei ca formă de guvernare, al filozofiei occidentale, al Jocurilor Olimpice, al literaturii occidentale şi istoriografiei, ştiinţelor politice, al marilor principii ştiinţifice şi matematice şi al dramaturgiei occidentale, incluzînd genurile tragediei şi comediei.

Realizările culturale şi tehnologice ale Greciei au influenţat întreaga lume. Multe aspecte ale civilizaţiei greceşti au pătruns în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, şi în Occident – prin intermediul Imperiului Roman. Această bogată moştenire este parţial reflectată în cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează ţara pe locul al şaselea în Europa şi pe al treisprezecelea - în lume. Statul grec modern, care cuprinde o mare parte din miezul istoric al civilizaţiei greceşti, a fost înfiinţat după Războiul Grec de Independenţă faţă de Imperiul Otoman.

Republica Elenă este membru fondator al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi membru al Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, OECD, OSCE şi OMC.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Elenă au fost stabilite la 27 martie 1992. Ambasadorul R. Moldova în Grecia este Valentin Ciumac (din 1 martie 2012) şi Ambasadorul Republicii Elene în R. Moldova cu sediul la Kiev este Georgios Georgountzos (din 6 decembrie 2013, acreditat prin cumul). La 1 mai 2001 a fost deschis Consulatul Onorific al Republicii Elene la Chişinău, Consul Onorific fiind Gheorghe Duca.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, volumul schimburilor comerciale între cele două ţări a înregistrat suma de 60,0 mil. USD. În această perioadă, importul din Grecia a însumat 34,9 mil. USD, iar exportul a alcătuit 25,2 mil. USD. În R. Moldova sînt înregistrate 113 companii mixte moldo-elene, capitalul social învestit fiind de peste 35,6 mln lei.

(Reporter N. Roibu, editor A. Alcază)

img15001974

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!