ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Uniunea Europeană va acorda 64 milioane de Euro pentru agricultura şi dezvoltarea rurală din Republica Moldova

15:36 | 25.03.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de astăzi decizia privind semnarea Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind implementarea Programului ENPARD Moldova – Suport pentru agricultură şi dezvoltarea rurală, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Acordul prevede oferirea unui suport bugetar Guvernului Republicii Moldova din partea Comisiei Europene, în valoare de 64 milioane de Euro. Mijloacele sînt destinate promovării creşterii economice durabile şi incluzive în domeniul agricol şi dezvoltării rurale. Printre obiectivele acestuia sînt restructurarea şi modernizarea sectorului agroalimentar; asigurarea managementului durabil al resurselor naturale; îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă în regiunile rurale.

Programul ENPARD a fost lansat în martie 2011, printr-un comunicat comun al Comisiei Europene şi al Serviciului Extern European. În iunie 2012, în cadrul Conferinţei ENPARD la Bruxelles, a fost prezentată o primă viziune asupra unui astfel de instrument pentru ţările din Parteneriatul Estic.

Astfel, Programul ENPARD a devenit o iniţiativă nouă de politici, ca parte componentă a angajamentului Uniunii Europene privind creşterea incluzivă şi stabilitatea la hotarele Comunităţii, prin care este recunoscută importanţa agriculturii, inclusiv a securităţii alimentare, producţiei durabile şi ocupării forţei de muncă în regiunile rurale.

(Editor L. Alcază)

img15001995

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!