Natalia Gherman a avut o întrevedere cu directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene
18:48 | 26.03.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, care efectuează o vizită la Chișinău, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a adus mulțumiri pentru asistența oferită de UE în implementarea Acordului de Asociere RM-UE și a reiterat angajamentul autorităților de a continua programul de reforme pentru modernizarea țării.
“Vom depune toate eforturile pentru a valorifica pe deplin sprijinul UE în realizarea cu succes a reformelor inițiate”, a precizat șefa diplomației de la Chișinău. De asemenea, oficialul moldovean a menționat necesitatea acordării, în continuare, a asistenței tehnice și financiare în baza principiului mai mult pentru mai mult (more for more), în special pentru punerea în aplicare a Zonei de Comerț Liber, inclusiv în stînga Nistrului.
La rîndul său, reprezentantul Comisiei Europene a declarat că UE va continua să susţină procesul de reformare, prin implementarea unor ample programe în sectoare de o importanţă majoră pentru dezvoltarea R. Moldova, cum ar fi agricultura, energetica, afacerile interne sau justiţia. În acest sens, oficialii au salutat semnarea Acordului de Finanţare în domeniul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în valoare de 64 de milioane de euro, fonduri destinate modernizării sectorului agricol și sporirii accesului produselor moldovenești pe piața UE.
În contextul sprijinului oferit de partenerii europeni în implementarea Acordului de Asociere, a fost apreciată activitatea Misiunii Experţilor UE de Nivel Înalt, care activează în Republica Moldova din 2010. Avînd în vedere contribuţia acestor experţi la avansarea agendei europene a ţării a fost agreată extinderea misiunii pentru un nou mandat.
(Editor M. Jantovan)