A fost aprobat Programul de acțiuni consacrate Anului Veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial
17:33 | 03.04.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi Programul național de acțiuni consacrate Anului Veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, transmite MOLDPRES.
Programul prevede organizarea mai multor expoziții de carte, concerte festive și activități de restaurare și amenajare a complexelor memoriale, cimitirelor și monumentelor militare.
Totodată, pînă la data de 9 mai, atît veteranii și invalizii celui de-al Doilea Război Mondial, cît și familiile celor căzuți pe cîmpul de luptă vor primi ajutoare materiale. Activitățile incluse în Program vor fi finanțate din resurse bugetare și din mijloace speciale.
În acest an va fi marcată aniversarea a 70-a de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)