ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru ziua de marți, 7 aprilie 2015

17:26 | 06.04.2015 Categorie:

1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

 

Ministerul Sănătăţii  va  susţine o conferinţă de presă dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii, ce se desfăşoară anul acesta la tema siguranţei alimentelor „De la fermă pînă la farfurie, mîncarea sigură să fie”.

Ora 10.00, sediul ministerului, str. V. Alecsandri 2, et. 2. 

*** 

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) invită  la  o conferinţă de presă cu tema „Expertiza coruptibilităţii proiectului de Lege privind declararea averii, intereselor personale, conflictele de interese şi cadourile”.

Ora 11.00, IPN, Casa Presei, str. A. Puşkin 22, of. 446. 

*** 

Raionul Leova este lider după numărul instituţiilor publice încălzite cu energie din biomasă, cu aceasta ocazie va fi organizat Turul de presă de prezentare a rezultatelor primului model pe ţară de prestare a serviciilor bioenergetice de către un agent economic. 

Ora 10.30, satul Ceadîr şi oraşul Leova.  

*** 

Organizaţiile neguvernamentale din domeniul mass-media, Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia Presei Electronice invită la o  masă rotundă cu tema „Problemele stringente şi reformele necesare în domeniul mass-media”. 

Ora 10.00, Hotelul Jolly Alon, str. Maria Cebotari, 37. 

 *** 

Primăria municipiului Chişinău organizează în Piaţa Marii Adunări Naţionale acţiunea „Flacăra libertăţii”.

Acțiunea va începe la ora 18.00 şi se va desfăşura la locul unde a fost omorît tînărul Valeriu Boboc, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. 

*** 

Cu ocazia Zilei Internaționale  a Sănătății, Cinematograful Gaudeamus din Chișinău organizează Festivalul de Filme “Șanse egale pentru fiecare”. 

Ora 14.00. 

*** 

Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi găzduiește, în perioada 2-19 aprilie, expoziţia personală de pictură ”Raza ta, Doamne”, de Maria Mardare-Fusu. 

*** 

La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este prezentată, pînă pe 12 aprilie, expoziţia “Salonul naţional de artă decorativă, Cotroceni”, ediţia a XV-a.    

 

2. MISIUNI MOLDOVENEŞTI ÎN STRĂINĂTATE 

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va efectua în perioada 7-8 aprilie o vizită oficială în Turkmenistan, la invitația omologului său turkmen, Gurbanguly Berdimuhamedov. 

(Editor M. Jantovan)

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!