ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cererea de credite în lei a scăzut ca urmare a creşterii ratei dobînzii

09:48 | 24.04.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Cererea de credite în monedă naţională a scăzut, în martie, cu circa 50 de milioane de lei faţă de luna precedentă şi cu peste 400 milioane de lei comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a creşterii sensibile a ratei dobînzii, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Împrumuturile în lei moldoveneşti au fost oferite de băncile comerciale în luna martie la o rată medie de 13,49 la sută, faţă de 11,94 la sută în februarie, cifră comparabilă cu cea din martie 2014, respectiv 11,60 la sută.

Statisticile BNM relevă că băncile au majorat rata dobînzii atît la finanţările pentru companii, pînă la 13,01 la sută, cît şi la creditele de consum şi cele pentru imobil. Astfel, dacă în martie 2014 populaţia putea să se împrumute pentru construcţia sau reparaţia unui imobil la o dobîndă anuală de 9,65 la sută, peste un an aceasta a ajuns la 12,56 la sută.

Rata dobînzii la credite se menţine pe o tendinţă de creştere a cincea lună consecutiv, după ce în noiembrie anul trecut a atins în medie minimul istoric de 9,81 la sută. Scumpirea creditelor s-a produs pe fondul majorării de trei ori a ratei de bază, de la 4,5 la sută în decembrie la 13,5 la sută, după ultima modificare a acesteia la 17 februarie 2015.

Odată cu majorarea ratei de bază, BNM se aştepta ca băncile comerciale să accelereze procesul de majorare a ratelor dobînzilor atît la creditele în lei, cît şi la depozitele în lei. Ultimele date ale băncii centrale confirmă aceste aşteptări, rata medie la depozitele noi atrase de la persoanele fizice a crescut de la 7,92 la sută în noiembrie 2014 la o medie de 13,54 la sută în martie 2015.

Ratele la depozitele în valută străină au avut în martie o tendinţă inversă, de scădere, potrivit BNM.

(Reporter V.Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!