ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nicolae Timofti a participat la ședința solemnă a Parlamentului, consacrată celebrării a 25 de ani de la legiferarea Drapelului de stat

12:07 | 27.04.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi la ședința solemnă a Parlamentului, consacrată celebrării a 25 de ani de la legiferarea Drapelului de stat, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a rostit următorul discurs în fața asistenței:

„Stimați concetățeni,

Onorat Parlament

Doamnelor și domnilor,

 

În această atmosferă solemnă, de cinstire a drapelului de stat al Republicii Moldova, ne amintim, în mod inevitabil, de acea perioadă, devenită deja istorică, în care am înălțat deasupra noastră culorile albastru, galben și roșu.

Mai întîi am manifestat pe străzi, înfășurați în tricolor, cu privirile arzînd, pline de mîndrie și speranță.

După aceea, în Parlament, în 1990, am săvîrșit acel act prin care am aprobat tricolorul ca simbol oficial al Republicii Moldova.

A fost un semn de restabilire a memoriei istorice.

Drapelul nostru, stropit cu sînge în perioadele de cumpănă, simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului, reflectă principiile lui democratice și tradiția istorică a poporului.

Vă îndemn să ne aplecăm frunțile în memoria tuturor celor care au murit sub tricolor, în numele Independenței țării noastre și al unui viitor demn pentru urmași.

/pauză pentru reculegere/

Doamnelor și domnilor,

De 25 de ani arborăm tricolorul pe care este imprimată Stema de stat, cu ocazia unor ceremonii și alte solemnități. Este bine să-l arborăm și-n zile obișnuite, pentru a cultiva și a menține spiritul patriotic în rîndul cetățenilor, mai ales printre cei de vîrstă tînără.

Sînt deosebit de recunoscător militarilor, dar și persoanelor civile care arată un respect profund tricolorului și îl slujesc cu onoare și credință.

Ne amintim cu emoție de momentele în care drapelul de stat este arborat cu ocazia unor competiții internaționale cîștigate de sportivii moldoveni, cărora le mulțumesc pentru că ne dau posibilitatea să ne mîndrim cu ei și cu țara noastră.

Frumoasele și emoționantele manifestații care au loc astăzi, la Chișinău și în alte localități, cu ocazia Drapelului de stat și a Stemei de stat, sînt extrem de importante pentru consolidarea spiritului cetățenesc și patriotic în țara noastră.

Cred că în toți acești ani noi am încercat să ne ridicăm la înălțimea tricolorului, a semnificației sale simbolice.

Este adevărat că nu toate deciziile care s-au luat și acțiunile care s-au făcut în acest stat au fost în corespundere cu semnificația tricolorului.

Rămîne să dovedim de acum înainte că sîntem demni de cele trei culori și hotărîți în tot ceea ce întreprindem, fără să ne clătinăm sau să ne întoarcem în trecut.

Au fost perioade în care drapelul de stat a fost tratat fără respect și chiar cu ostilitate.

Dar nimeni n-a reușit să-l coboare de pe catarg sau, cu atît mai puțin să-l smulgă din inimile noastre.

Sînt convins că și în această situație regională complicată vom rămîne uniți sub tricolor.

Integrarea în Uniunea Europeană se produce sub același steag, în numele patrioților care l-au fluturat în anii devenirii noastre naționale.

Ei au avut același crez, de situare a Republicii Moldova în rîndul popoarelor civilizate din marea Europă.

Sînt convins că într-o zi, sub același drapel, vom marca și acest eveniment, de reîntoarcere a noastră în spațiul european.

Onor la tricolor!

Vă mulțumesc”.

(Editor M. Jantovan)

img15002714

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!