ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numărul actelor obligatorii necesare vămuirii va fi redus pînă la trei

10:21 | 28.04.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul, Chiril Gaburici, în urma consultărilor cu reprezentanții Consiliului Economic, a solicitat crearea unui grup de lucru care să întreprindă acțiuni pentru simplificarea procedurilor de import/export, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Economic al Prim-ministrului, informația despre toate actele permisive (certificate, licențe, autorizații) necesare importului/exportului va fi mai accesibilă prin accesarea unei baze de date automatizate – TARIM (Tariful Vamal Integrat al Republicii Moldova), care este gestionată de Serviciul Vamal.

În acest scop, prin dispoziția Prim-ministrului a fost instituit un grup de lucru interministerial, care va revizui toate actele permisive la import/export, în vederea stabilirii exacte a codului mărfii pentru care acestea se aplică. În baza codificării, informația va fi introdusă în TARIM, și va putea fi consultată de toți agenții economici pe pagina Serviciului Vamal -  www.customs.gov.md.   

Pînă în prezent, TARIM cuprinde informația despre taxe și impozite percepute la trecerea frontierei, însă odată cu completarea acestuia cu acte permisive, această baza de date va deveni unica sursă oficială de informare despre toate măsurile aplicabile la import/export. Mai mult, nici-o măsura de reglementare a importului/exportului nu va putea fi aplicată dacă nu va face referință la codul mărfii și nu se va regăsi în TARIM, lucru care va aduce o mai bună transparență și previzibilitate antreprenorilor.

Concomitent, grupul de lucru va revizui cerințele privind actele necesare vămuirii, cu scopul de a reduce numărul acestora și stabilirii listei minime de date și documente care sînt obligatorii de a fi prezentate organului vamal în vederea acordării liberului de vamă. Astfel, atît pentru export, cît și pentru import se va propune reducerea numărului de acte obligatorii pînă la trei și anume: act comercial (invoice), documente de transport și, pentru anumite categorii de mărfuri, act permisiv. În prezent, conform clasamentului Băncii Mondiale ”Doing Business”, pentru export sînt solicitate nouă acte obligatorii, iar pentru import – 11.

Astfel, exportatorii și importatorii, vor avea o certitudine și previzibilitate privind lista actelor permisive necesare pentru import/export, ceea ce va simplifica procedurile de vămuire, va reduce timpul și costurile aferente comerțului internațional. Totodată, aceasta va asigura aplicarea uniformă a măsurilor netarifare, va minimiza riscul corupției, și va apropia Republica Moldova la standardele europene în domeniul comerțului transfrontalier. Noile modificări vor ajuta companiile din Republica Moldova să beneficieze pe deplin de oportunitățile oferite de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător semnat cu Uniunea Europeană.

Eliminarea barierelor din calea exporturilor este una dintre solicitările permanente care vine din partea mediului de afaceri către platforma Consiliului Economic. Totodată, aceasta este și una din recomandările principale din Briefing Book-ul elaborat de comunitatea donatorilor din Republica Moldova. Aceleași prevederi se regăsesc și în actualul Program de Guvernare al Republicii Moldova.

Proiectele de acte normative elaborate de Grupul de lucru vor fi înaintate spre aprobare Guvernului cel tîrziu în trimestrul III 2015.

(Editor A. Răileanu)

img15002746

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!