ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Donald Tusk: „Uniunea Europeană va rămîne un prieten și susținător ferm al Republicii Moldova”

13:24 | 28.04.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte legate de relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și implementarea de către autoritățile de la Chișinău a prevederilor Acordului de Asociere cu UE.

În urma întrevederii, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a făcut următoarea declarație de presă:

„Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Aş dori în primul rînd să-i mulţumesc domnului preşedinte Tusk pentru onoarea pe care ne-o face venind la Chişinău în calitatea sa de preşedinte al Consiliului European.

Îl cunoaștem pe domnul preşedinte de cînd era prim-ministru al Poloniei, ca pe un adevărat prieten al Republicii Moldova.

Domnia sa rămîne un puternic sprijinitor al țării noastre și din perspectiva înaltei funcții pe care o deține în prezent.

Astăzi am avut ocazia să discutăm despre stadiul actual al relaţiilor cu Uniunea Europeană şi procesul de implementare de către Republica Moldova a Acordului de Asociere.

L-am asigurat pe domnul președinte că ne respectăm și ne vom respecta angajamentele pe care ni le-am asumat față de Uniunea Europeană și, deopotrivă, vom folosi oportunitățile uriașe, politice și economice, pe care ni le oferă acest document istoric.

Primele rezultate de pe urma aplicării Acordului deja se întrevăd, iar în perioada următoare acestea vor deveni și mai vizibile.

I-am spus, de asemenea, domnului președinte Tusk cît de importantă a fost și este decizia Uniunii Europene, intrată în vigoare acum exact un an, de a aboli vizele pentru cetățenii moldoveni.

Am căzut de acord că, în continuare este important ca Republica Moldova să se consolideze ca stat de drept, să-și fortifice instituţiile democratice, pentru ca beneficiile integrării europene să aparțină în totalitate cetățenilor.

În acest sens este indispensabilă susţinerea în continuare a Uniunii Europene, pentru ca proiectele de infrastructură, de modernizare a instituțiilor publice, inițiativele de stimulare a afacerilor mici și mijlocii, și altele, să se deruleze cu succes în țara noastră.

Domnule președinte, vă mulțumesc încă o dată pentru sprijinul pe care îl acordați Republicii Moldova.

Contăm în continuare pe sprijinul Dumneavoastră pentru subiectele pe care Republica Moldova le va promova pe agenda dialogului cu Uniunea Europeană”.

La rîndul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Republica Moldova este un partener cheie pentru UE.

„În timpul întrevederii mele de astăzi cu președintele Nicolae Timofti am discutat despre implementarea Acordului de Asociere de care vor beneficia cetățenii țării. Creșterea semnificativă a comerțului bilateral în anul 2014 este un semn că mergem în direcția corectă.

Totodată, trebuie intensificate reformele în așa fel încît acestea să producă schimbări reale pentru cetățeni. Am discutat despre necesitatea reformării sistemului judecătoresc și lupta cu corupția ca fiind două domenii prioritare.

De asemenea, am convenit asupra necesității de a realiza reforme imediate în sectorul financiar pentru a fi depășită criza bancară. Este foarte important de a recîștiga încrederea donatorilor și investitorilor, dar și mai important – pentru a restabili încrederea cetățenilor.

Exemplul țării mele ne arată că merită să ne asumăm greutățile reformelor. În prezent, Republica Moldova se confruntă cu probleme de ordin intern și din cauza situației de incertitudine din regiune.

Vom acorda asistența necesară Republicii Moldova pentru a rezista provocărilor din exterior și să-și sporească încrederea acasă.  Este un subiect pe care îl vom discuta la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga luna viitoare.

Abolirea vizelor anul trecut a avut beneficii concrete pentru toți cetățenii moldoveni și reprezintă un exemplu concret de cooperare dintre Uniunea Europeană  și Republica Moldova. Împreună cu președintele Nicolae Timofti am convenit să continuăm cooperarea intensă dintre UE și Republica Moldova. Uniunea Europeană va rămîne un prieten și susținător ferm al Republicii Moldova”.

(Editor A. Răileanu)

img15002759

img15002759

img15002759

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!