ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Exporturile Republicii Moldova către ţările CSI au scăzut în trimestrul I la jumătate faţă de acum trei ani

18:05 | 06.05.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 6 mai /MOLDPRES/. Exporturile Republicii Moldova către ţările CSI au coborît în primul trimestru al acestui an la o pondere de 21,3 la sută din total livrări de produse moldoveneşti pe pieţele externe, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, informează MOLDPRES cu referire la date ale Biroului Naţional de Statistică (BNS).

Scăderea exporturilor este cauzată, în mare parte, de reducerea livrărilor către Federaţia Rusă şi Ucraina. Peste 43 la sută din exporturile Moldovei erau orientate în 2012 spre piaţa estică, însă după ce în anii următori Moscova a interzis importul mai multor produse moldoveneşti, inclusiv băuturi alcoolice şi fructe, exporturile s-au redus dramatic. Criza regională a agravat şi mai mult relaţiile comerciale cu ţările CSI.

Declinul reprezintă o schimbare majoră a statisticilor nu doar ca pondere, dar şi cantitativ. Astfel, în ianuarie-martie 2015 exportatorii din Republica Moldova au livrat pe piaţa din Est mărfuri în valoare de 104 milioane de dolari SUA, cu mult mai puţin decît în aceeaşi perioadă din 2012 cînd exporturile s-au ridicat la 201 milioane.

„Rusia, se pare, că intră în recesiune, și totodată menținerea restricțiilor pentru unele categorii de produse originare din Republica Moldova cauzează reducerea exportului către această piață. Ucraina este într-o profundă recesiune economică și este evident că exportul în această țară va scădea”, a declarat anterior pentru MOLDPRES Alexandru Fală, director de program la Centrul Analitic Independent „Expert Grup”.

Producătorii s-au reorientat spre piaţa Uniunii Europene, în condiţiile în care de la 1 septembrie 2014 a intrat în vigoare provizoriu Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv. Livrările de produse moldoveneşti pe piaţa europeană au ajuns la o cotă de 65,5 la sută, comparativ cu 55,6 la sută în primul trimestru al anului trecut.

Exporturile per total s-au diminuat cu 14,6 la sută, iar importurile cu 19,9 la sută, în primele trei luni ale anului 2015. Ministerul Economiei prognozează o scădere în acest an cu 10 la sută a exporturilor şi cu 15 la sută a importurilor.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img15002971

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!