Copiii cu necesități speciale beneficiază în prezent de condiții mai bune de integrare
10:59 | 01.06.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 1 iun. /MOLDPRES/. Copiii cu necesități speciale din Republica Moldova beneficiază în prezent de condiții mai bune de integrare în cadrul instituțiilor de învățămînt comparativ cu anii trecuți. Declarația a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către şeful Serviciului pentru protecţia drepturilor copilului din cadrul oficiului Avocatul Poporului, Tatiana Crestenco, informează MOLDPRES.
Potrivit lui Crestenco, pe parcursul anului 2015 s-au atestat îmbunătățiri și la capitolul oferirii asistenței juridice gratuite de către stat copiilor, raportarea de către copii a cazurilor de abuz în instituțiile de învățămînt și cunoașterea drepturilor de către aceștia.
„Astăzi copiii își știu mai bine drepturile, cunosc autoritățile la care se pot adresa în diverse situații și tind să promoveze drepturile în rîndul semenilor lor”, a afirmat Crestenco.
Crestenco a mai menționat că în prezent sînt comise încălcări grave din partea autorităților tutelare, care nu întotdeauna își onorează obligațiile. Aceasta a mai declarat că principalele motive pentru care copiii rămîn fără îngrijire părintească sînt plecarea părinților peste hotare sau decăderea acestora din drepturi.
În prezent, în Republica Moldova sînt circa 690 de mii de copii. La data de 1 iunie, țara noastră, alături de alte 30 de state, sărbătorește Ziua Internațională a Copilului.
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.
(Reporter C. Russu, editor A. Răileanu)