Chiril Gaburici: „Reforma administrativ-teritorială trebuie făcută în beneficiul cetăţenilor”
14:15 | 05.06.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat astăzi la discuțiile privind dezvoltarea inovațională a unităților administrativ-teritoriale din Republica Moldova, care au avut loc la Academia de Ştiinţe a Moldovei. O astfel de platformă de comunicare între Guvern, Academia de Ştiinţe, administraţia publică şi mediul de afaceri a fost organizată pentru prima dată în Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.
„Mă bucur să mă reîntorc la Academie, deja în calitate oficială de Prim-ministru. Fiind venit din mediul antreprenorial și cu experiența de 100 de zile de conducere a Executivului, pot să vă spun că există discrepanță mare între modul de organizare și funcționare a sectorului public și a celui privat. Există, totuși, o viziune comună - consolidarea unei economii sustenabile pentru asigurarea bunăstării cetățenilor. Nu putem vorbi despre dezvoltare economică fără inovaţie. Republica Moldova este nu doar Chişinăul, ci fiecare localitate, fiecare cetăţean”, a spus Premierul Chiril Gaburici.
În context, Prim-ministrul a reiterat priorităţile mandatului său - supremaţia legii, economia sustenabilă, unitatea naţională. „Rezultatele reformelor iniţiate vor putea fi valorificate doar dacă vom reuşi să combatem corupţia şi birocraţia. Continui să lupt cu sistemul, cu oamenii care spun că este imposibil de realizat ceva, dar nu ştiu să argumenteze de ce”, a subliniat Șeful Executivului.
Referindu-se la oportunitatea unei reforme administrativ-teritoriale în Republica Moldova, Chiril Gaburici a opinat că beneficiari ai acesteia trebuie să fie cetăţenii. „Această reformă este foarte importantă şi nu ne putem permite luarea deciziilor pripite. Avem sate unde au fost construite şcoli, dar nu sînt copii şi viceversa - avem sate cu mulți copii, unde școlile şi grădiniţele lipsesc. Cine a luat astfel de decizii?”, a întrebat Chiril Gaburici.
Premierul a dat asigurări că problema dezvoltării regiunilor va fi una prezentă în agenda de lucru a Guvernului. „Admitem că noile provocări, cu care se va confrunta dezvoltarea regională în perioada următoare, ar necesita și o remodelare a hărții teritoriale regionale a Republicii Moldova. În acest sens, Guvernul va analiza și recomandările oamenilor de ştiinţă, în special a celor cu referire la modelul de reformare administrativ-teritorială din Letonia ”, a adăugat Premierul.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe, academicianul Gheorghe Duca, i-a mulţumit Premierului Gaburici pentru deschiderea și interesul pe care-l prezintă față de iniţiativele Academiei.
(Editor L. Alcază)