ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 100 copii au fost victime ale abuzului sexual pe parcursul ultimului an

10:09 | 10.06.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Procuratura Generală (PG) a inițiat pe parcursul ultimului an 243 de cauze penale privind comiterea infracţiunilor cu caracter sexual, trafic de copii sau violenţă în familie, în care au fost implicaţi minori cu vîrste de pînă la 14 ani, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor PG, în intervalul anului 2014 – patru luni ale anului 2015, procurorii au solicitat audierea în condiţii speciale a 266 de copii, victime sau martori ai infracţiunilor. Din numărul total al copiilor audiaţi, 117 au fost victime ale violenţei în familie, 115 - victime ale abuzului sexual, un copil - victimă a traficului de fiinţe umane și 33 de copii au fost audiaţi în calitate de martori ai acestor infracţiuni. 

Procurorii constată că audierea copiilor în condiţii speciale influenţează pozitiv procesul de acumulare a probatoriului. Mărturiile minorului fiind mai ample şi reflectă mai detaliat circumstanţele în care a fost comisă infracţiunea.

Amenajarea şi dotarea tehnică a Camerelor regionale de audiere a minorilor victime/martori ai infracţiunilor este unul din obiectivele Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei pentru anii 2011–2016.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!