Previziuni pentru ziua de joi, 18 iunie 2015
18:22 | 17.06.2015 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Președintele Parlamentului Andrian Candu va participa la reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră.
Ora 09.30. Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, nr.16.
***
Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în ședință plenară.
Ora 10.00, Parlamentul Republicii Moldova.
***
La Chișinău se va desfășura reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), cu ocazia încheierii mandatului R. Moldova la preşedinţia în exerciţiu a organizaţiei, deţinută în perioada ianuarie-iunie curent.
Ora 09.30, Palatul Republicii, str. Maria Cebotari nr. 16.
***
Biroul pentru reintegrare al Guvernului invită reprezentanții mass-media și cei ai ONG-urilor interesate la o prezentare publică pe tema: „Acuzarea de fapte penale în contextul reglementării conflictelor: lecţii învăţate şi bune practici însuşite din procesele internaţionale de promovare a păcii”.
Ora 14.00, Casa Guvernului, sala de conferințe, et.1 din strada Pușkin.
***
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, va marca Ziua Mondială a Donatorului de Sînge, motoul căreia în anul curent este ”Mulțumesc pentru salvarea vieții mele!”. În această zi se vor organiza mai multe puncte de colectare a sîngelui în municipiul Chişinău.
Orele 09.00-15.00, Scuarul Grădinii Publice ”Ştefan cel Mare şi Sfînt”.
***
Curtea de Conturi va examina Raportul auditului conformității exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul autoritarilor publice locale din raionul Dondușeni pe anul 2014.
Ora 10.00, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt 69, et. 4, bir. 404.
***
Curtea de Conturi va examina Raportul auditului conformității exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Călărași pe anul 2014.
Ora 14.00, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt 69, et. 4, bir. 404.
***
Direcția Sănătate a Consiliului municipal Chișinău organizează evenimentul festiv cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului.
Ora 16.00, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
***
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Monitorizarea mass-media în campania electorală pentru alegerile locale 2015. Prezentarea raportului final (1 mai – 14 iunie, 2015)”.
Ora 11.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
***
Organizaţii ale societăţii civile invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă privind iniţiativele de modificare a legislaţiei în domeniul justiţiei, lansate de grupul de iniţiativă al Centrului pentru Reformă în Sistemul Judecătoresc (CRSJ) în luna mai 2015.
Ora 10.00, Agenţia de presă IPN.
***
Ambasada Letoniei în Republica Moldova, în parteneriat cu Filarmonica Națională „S. Lunchevici”, organizează concertul de încheiere al președinției în Consiliul Uniunii Europene de către Republica Letonia.
Ora 18.00, Filarmonica Națională „S. Lunchevici”.
***
Sala cu Orgă își va încheia stagiunea concertistică 2014-2015.
Ora 18.00, Sala cu Orgă.
***
La Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei este prezentată, pînă la 25 iunie, expoziţia „Stejarul de la Caracui”, dedicată centenarului de la naşterea academicianului Nicolae Corlăteanu, fondator al lingvisticii româneşti din R. Moldova şi ilustru pedagog.
2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, efectuează, în perioada 17-18 iunie, o vizită în Republica Moldova.
3. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, participă la reuniunea Consiliului Economic al CSI şi Forumul Economic Internaţional din Sankt Petersburg, Rusia, care se desfășoară în perioada 16-20 iunie.
***
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, participă în perioada 16-19 iunie la Reuniunea Consiliului Economic al CSI în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, care are loc în orașul Minsk, Republica Belarus.
(Editor A. Răileanu)