În R. Moldova este marcată astăzi Ziua mondială a donatorului de sînge
13:10 | 18.06.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. În Republica Moldova este marcată astăzi Ziua mondială a donatorului de sînge, cu genericul ”Mulţumesc pentru salvarea vieţii mele!”. Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui şi autorităţile publice locale au organizat în această zi puncte de colectare a sîngelui în toată ţara, informează MOLDPRES.
Mircea Buga, ministru al Sănătăţii a menţionat astăzi la inaugurarea evenimentului de la Chişinău că în prezent în R. Moldova sînt înregistraţi 32 de mii de donatori sistematici. “Deşi numărul acestora a crescut cu zece la sută comparativ cu anul trecut, ei acoperă mai puţin de jumătate din sîngele de care ar avea nevoie sistemul de sănătate. Astfel, în perspectivă, Ministerul Sănătăţii îşi propune să sporească anual numărul donărilor voluntare cu cel puţin 5%”, a subliniat ministrul.
Mircea Buga a participat la acțiunea de donare a sîngelui şi a îndemnat populaţia, prin propriul exemplu, să dea dovadă de un înalt spirit civic, de omenie şi solidaritate. Totodată, ministrul Sănătăţii a înmînat diplome celor mai activi donatori de sînge.
Puncte de colectare a sîngelui sînt deschise astăzi, pînă la ora 15.00, în Grădina Publică ”Ştefan cel Mare si Sfînt”, la Complexul Comercial “MallDova” din sectorul Botanica, în scuarul din str. Miron Costin, sectorul Rîşcani, la Pretura Ciocana, precum şi la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui din str. Academiei.
(Reporter D. Moraru, editor M. Jantovan)