ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu a participat la reuniunea Consiliului Miniştrilor de Externe ai statelor OCEMN

13:51 | 18.06.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a participat astăzi la deschiderea reuniunii Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului. 

Reuniunea este găzduită de R. Moldova, cu ocazia președinției în exercițiu a OCEMN, deținută în perioada ianuarie - iunie 2015, fiind prezidată de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Miniştri.

În mesajul adresat participanților la reuniune, speakerul s-a referit la prioritățile Republicii Moldova în cadrul președinției OCEMN. Președintele Parlamentului a subliniat importanța consolidării cooperării între statele membre ale organizației în vederea dezvoltării mai multor proiecte economice în beneficiul cetățenilor.

„Republica Moldova și-a concentrat eforturile pe facilitarea comerțului în regiune, îmbunătățirea infrastructurii transporturilor și a condițiilor de îngrijire a sănătății. În opinia noastră, cele trei domenii sînt esențiale pentru construcția viitoare a misiunii economice a OCEMN”, a menționat Andrian Candu, precizînd că OCEMN are nevoie de mai multă vizibilitate pentru a avea succes în continuare.

Potrivit Președintelui Parlamentului, adoptarea unei viziuni orientate pe proiecte este cea mai bună cale pentru a asigura dezvoltarea durabilă a cooperării în regiunea Mării Negre.

Andrian Candu s-a mai referit la importanța consolidării cooperării între dimensiunea executivă și cea parlamentară a organizației. „În toți acești ani, APCEMN a oferit suport larg dimensiunii executive, concentrîndu-și eforturile pe adoptarea recomandărilor menite să faciliteze implementarea proiectelor inițiate la nivel guvernamental și va continua să joace un rol important în acest sens”, a declarat speakerul.

În context, Președintele Parlamentului a solicitat Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale OCEMN să susțină Declarația privind consolidarea statutului APCEMN, votată în cadrul celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Parlamentare, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova, în perioada 8-10 iunie 2015.

R. Moldova va transmite astăzi președinția OCEMN, conform principiului rotației, României, pentru a doua jumătate a anului 2015. Următoarea sesiune a OCEMN va avea loc la București, în perioada 27-28 noiembrie curent.

Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1992, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.

(Editor M. Jantovan)

img15004158

img15004158

img15004158

img15004158

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!