Liderul PSRM a votat pentru schimbare
11:29 | 28.06.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a îndemnat astăzi cetățenii să iasă la vot „pentru a schimba lucrurile în Chișinău”, informează MOLDPRES.
Igor Dodon a declarat că a votat pentru chișinăuieni, pentru copiii săi și pentru o capitală cu drumuri mai bune.
„Am votat pentru un Chișinău care merită sa fie una din cele mai bune capitale atît din Europa, cît și din CSI”, a afirmat Dodon.
Candidatul socialiștilor la funcția de primar al capitalei este Zinaida Greceanîi. Aceasta s-a clasat pe locul doi, în primul tur al alegerilor, obținînd 35,68% din voturi sau cu 1,84% mai puține decît liberalul Dorin Chirtoacă.
(Reporter C. Russu, editor A. Răileanu)