Viceministrul de Externe Andrei Galbur a participat la reuniunea cu reprezentanții CALRE
15:11 | 02.07.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a deschis astăzi reuniunea cu delegația și co-raportorii Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CALRE), care efectuează o vizită de post-monitorizare în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Oficialul moldovean a salutat asistenţa Consiliului Europei, în special a Secretariatului CALRE, pentru implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare 2012-2015 şi elaborarea Planului de realizare a Strategiei.
“Considerăm esenţial sprijinul Consiliului Europei pentru identificarea fondurilor necesare implementării componentei democrație locală și regional din Planul de acţiuni privind susţinerea reformelor democratice în RM pentru anii 2013-2016”, a menţionat viceministrul Andrei Galbur.
Totodată, a fost reiterat interesul prioritar al autorităţilor R. Moldova în menţinerea stabilităţii în Găgăuzia şi includerea regiunii în procesele de dezvoltare economică şi integrare europeană.
La rîndul lor, co-raportorii CALRE au apreciat progresele înregistrate la nivel local, inclusiv aplicarea Legii privind finanțele publice locale pe întreg teritoriul țării, şi au reconfirmat disponibilitatea de a împărtăşi bunele practici, precum şi de a oferi expertiza necesară în procesul de descentralizare.
La discuții au fost prezenți reprezentanții instituțiilor naționale cu competențe în domeniul descentralizării, precum și ai Congresului Autorităților Publice Locale din R. Moldova.
(Editor M. Jantovan)