ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasadorul Chinei în R. Moldova a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

13:33 | 03.07.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit astăzi pe ambasadorul Republicii Populare Chineze, Tong Mingtao, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a apreciat în mod deosebit activitatea ambasadorului, care a determinat o consolidare substanțială a relațiilor moldo-chineze.

Președintele a pledat, totodată, pentru dezvoltarea în continuare a cooperării bilaterale în domenii ca agricultura, transporturile și infrastructura.

În semn de înaltă apreciere pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două state, președintele Timofti i-a acordat ambasadorului chinez, Tong Mingtao, „Ordinul de Onoare”.

(Editor A. Răileanu)

img15004556

img15004556

img15004556

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!