Natalia Gherman: „Sîntem interesaţi în preluarea bunelor practici şi atragerea investiţiilor spaniole”
14:04 | 08.07.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul de stat pentru Afaceri Externe al Regatului Spaniei, Ignacio Ibañez, care efectuează o vizită în Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Oficialii au apreciat înalt relaţiile bilaterale moldo-spaniole şi au pledat pentru dinamizarea dialogului politic şi intensificarea cooperării comercial-economice. În context, Natalia Gherman a exprimat interesul ţării noastre în preluarea experienţei şi a bunelor practici de la autorităţile spaniole în sectorul agro-industrial, domeniul energetic, afaceri interne şi migraţiune, precum şi atragerea investiţiilor străine în economia naţională.
La rîndul său, Ignacio Ibañez a declarat că Republica Moldova poate conta pe sprijinul deplin al Guvernului de la Madrid în procesul de integrare europeană. „Spania este un exemplu că reformele implementate în domenii-cheie, chiar dacă sînt dureroase, aduc rezultate concrete”, a menţionat oficialul spaniol.
(Editor M. Jantovan)